Povești recente

Poveste cu o mamă, doi copii și o pensetă

P

De la distanță, par trei copii. Doi copii mai mici și unul ceva mai mare. Pe măsură ce mă apropii, îi recunosc. Sunt, într-adevăr, trei copii, doar că cei doi mai mici sunt ai copilului ceva mai mare. De cele mai multe ori, mișună în jurul unei ghene, în căutare de mărunțișuri de care alții s-au descotorosit prea devreme sau fără rost și pe care le promovează cu de la sine putere, dar pe bună...

Și-atunci, oare unde se duc mamele când se duc?

Ș

Căci au, știm bine, atâta nevoie să se ducă! Să fugă mâncând pământul, fără să se uite o secundă înapoi, unde-or vedea cu ochii și cu inima, să fie ce și cine și-or dori să fie și să se adune de pe unde s-or fi rătăcit, știind în fiecare clipă a aventurii lor că se vor întoarce numaidecât. Ăsta este și farmecul, la urma urmei, unei astfel de îndrăzneli: să dispari pentru un ceas ori poate două...

Pauzele au și ele rostul lor

P

Sunt șase luni deja. S-au împlinit chiar ieri. Nu știu când au trecut, când le-am trăit, când m-au trăit, dar știu că, parcă, s-au scurs altfel decât cele de dinaintea lor. Pe alocuri, mai încetișor, mai cu tihnă în ele, mai cu bucurie. Din când în când, și cu furii mari și mici, cu vârtejuri, mult mai rare, ce-i drept, cu întrebări nerăspunse. Dar pe de-a-ntregul cu mai mult rost. Cu timp pentru...

didascălinie #1

d

– Mami, dar ce s-a auzit așa? – Nu am fost eu atentă și am lovit din greșeală peretele cu fierul de călcat. – Păi să știi că și eu am făcut o greșeală mare. Am trântit fierul de călcat. A căzut pe jos. Și zâmbește. Iar greșeala recunoscută, zice o vorbă, este pe jumătate iertată. Cea care, însă, în plus, este și zâmbită, nici nu mai există. Mai târziu, la distanță de câteva...

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.