Cinci paragrafe despre Cinci

C

Îmi place să descopăr lucruri noi și să le dau mai departe. Nu neapărat să le inventez, căci ar fi o treabă istovitoare, dar să descopăr ceea ce, măcar în anturajul imediat, nu a fost încă descoperit. Nu că aș avea veleități de deschizător de drumuri, dar mi s-a întâmplat de suficient de multe ori încât să mă umflu în pene și să-mi placă. Asta în ciuda deciziei extrem de dificile pe care o implică o astfel de descoperire, de a o împărtăși sau nu cu cei din jur. Adeseori, mă lovește un egoism de proporții ce mă împiedică să fiu mărinimoasă și nu că ar fi un capăt de lume, dar parcă-i mai mare păcatul să păstrezi doar pentru tine ceva ce ar putea să fericească mai multă lume.

Așa s-a întâmplat cu una dintre cele mai frumoase și mai pe sufletul meu ceainării din câte mi-a fost dat să văd până acum. Sălășluind pe strada Olimpului, la numărul 13, ferită de ochii curioșilor și de zgomotul obositor al capitalei, Ceainăria Cinci amintește cumva de spațiul sacru al țigăncilor lui Eliade. Te-ai aștepta ca, în orice clipă, să dai nas în nas cu Gavrilescu, prins în frenezia horei de iele, și să te desprinzi, puțin câte puțin, de realitatea cotidiană. Odată închisă poarta în urma ta, timpul se oprește în loc, de

Ceainăria Cinci

M-au cucerit iremediabil mesele din lemn așezate aparent neglijent pe-un pietriș gălăgios atât cât trebuie, în mijlocul unei vegetații ce ”atacă” din toate părțile cu verdele ei crud, hamacul pe care se bat toți, cu mic, cu mare, cortul în care îți poți întinde până la ultimul oscior, într-o liniște numa’ bună pentru un pui de somn revigorant, și tufele nemaiîntâlnit de frumoase de hortensii. Ca să nu mai vorbim de sentimentul că nu te afli în vizită, că nu ești musafir, ci că, într-un fel inexplicabil, ești la tine acasă, fără a fi tu însuți gazda sindrofiei.

Ceainăria CinciEste unul dintre acele locuri – aș spune magice, dacă nu mi-ar fi teamă de cuvintele prea mari – de care ți se face dor de îndată ce le-ai părăsit și unde îți promiți solemn să te întorci cât mai curând cu putință. Este unul dintre acele locuri cu un quelque chose care-ți pune sufletul pe jar și care-ți agită neuronii, nedându-ți pace până nu-i faci inimii damblaua.

Cum a venit vremea frumoasă, iar locurile verzi și liniștite sunt la mare căutare, zicem să vă abateți din drum, preț de un ceas, două! Aș cam băga mâna-n foc că vă veți lăsa duși de-o visare și-o stare de bine ce-s foarte rare în vremurile noastre.

Întreaga lor poveste, în imagini, aici.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Adaugă un comentariu

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.