A fi sau a nu fi bisat la 14 ani?

A

Nu sunt vreo mare cunoscătoare într-ale muzicii, dar mă bazez, fără excepție, pe o anume voce interioară care nu ezită să-mi trimită semnale atunci când îi place ceva. Bătăi accelerate ale inimii, nod în gât, lacrimi în colțurile ochilor, glas pierdut (adeseori într-un acces de plânsete și suspine greu de controlat).

E suficient ca un puști de 14 ani să se cocoațe pe-o scenă și să zâmbească frumos, pentru ca, la rândul meu, să mă scotocesc după zâmbetul cel bun, pe care-l scot mai ales în zile de sărbătoare, când scot din șifonier și hainele mai acătării. Dacă mai trage după el și o chitară, se prea poate să fiu cucerită iremediabil. Aproape că nici nu mai e nevoie să îngâne ceva. Sau să cânte pe bune. Mi-e totuna.

Jai, însă, le face pe toate și le face excepțional. Excepțional și ingenuu. La vârsta lui, nici nu s-ar putea altfel. A ales scena X Factor Australia pentru a face furori. Și a făcut. Într-atât încât juriul a fost redus la tăcere și la lacrimi cu greu ținute în frâu. Iar ceea ce pornise ca o aventură din care nu avea siguranța că va ieși învingător s-a transformat într-un minirecital, și nu pentru că nu s-a lăsat dus din fața publicului, ci pentru că o melodie nu ar fi fost de-ajuns. Și-atunci i-a convins pe toți, de la mic la mare, că poți avea 14 ani și poți fi, în același timp, un artist în toată puterea cuvântului, cu melodii compuse și interpretate impecabil, iar copil în timpul liber. Chapeau bas, Jai!

http://www.youtube.com/watch?v=w8wATAnUszs

About the author

Viață de Zece

Add comment

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.