Orb pentru o zi, speranţă pentru viitor

O

Ştiu că viaţa nu este roz. Doar în cântecelul lui Jojo, de pe vremea când eram de-o şchioapă, totul putea fi exact aşa, precum o vată de zahăr roz. Sau ca o îngheţată. Viaţa este pe alocuri monocromă, pe alocuri în alb şi negru, pe alocuri multicoloră. Şi este perfectă aşa.

Tot astfel, oamenii sunt feluriţi. Simpatici, apatici, încrâncenaţi, explozivi, spontani, monotoni, generoşi, îngâmfaţi, umili, nesuferiţi, buni, răi. Şi le conţin pe toate într-înşii, cel puţin în stare latentă.

Aşa că cine spune că lumea s-a-nrăit şi că nu mai există binele care să echilibreze răul ori că speranţa s-a dus pe apa sâmbetei, fără cale de a o mai aduce înapoi, acela să ştie că se înşală amarnic.

Dovadă stă experimentul unor tineri bucureşteni, altfel mai mereu puşi pe şotii, care au vrut să vadă dacă mai există ceva uman în oamenii de astăzi, mult prea grăbiţi şi deopotrivă preocupaţi de ritmul alert în care îşi duc viaţa, şi dacă drama altora, în starea ei cotidiană, îi poate sensibiliza. Răspunsul a fost surprinzător, şi nu doar pentru aceia mai pesimişti dintre noi, care obişnuiesc să vadă doar jumătatea goală a paharului.

http://www.youtube.com/watch?v=GikOCfKnrPw&list=UUSJm-LdARwhtAXMdLb5un2Q

Deşi destinul nevăzătorilor nu este neapărat cel mai fericit cu putinţă, iar societatea nu se înghesuie să le facă viaţa mai uşoară, pare-se că totuşi nu ne sunt indiferenţi. Being blind for a day in Bucharest a pornit de la o curiozitate şi a ajuns, peste noapte, calea cea mai simplă de refacere a capitalului de imagine pe care societatea modernă părea să-l fi pierdut prin repetate gafe şi greşeli, care provocate, care involuntare.

Băieţii de la Evil DUCK Jokes vin şi dau o palmă, usturătoare de altfel, tuturor celor ce, din motive ce ne sunt străine şi care interesează prea puţin, nu mai cred în binele din oameni. Şi iată cum nevăzătorului i se redă privirea de către semeni care poate nu-l înţeleg pe deplin, dar care măcar se străduiesc s-o facă. Nevăzătorului i se redă portofelul pierdut în loc să-i fie subtilizat, pe motiv că oricum nu vede ce se întâmplă în jur, aşa cum s-ar fi aşteptat majoritatea. Nevăzătorului i se arată drumul spre casă de către străini ce nu câştigă nimic de pe urma gestului lor, în afară poate de o doză de recunoştinţă şi-un mulţumesc ce ţin de foame, de sete, de sevă preţ de un ceas, o zi, o săptămână. Dintr-odată, să fii nevăzător nu e un handicap, ci e un prilej perfect pentru a ne recăpăta încrederea în oameni, în noi.

Concetăţeni, jos pălăria!

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.