Un prim sărut ca-ntre străini

U

Oamenii mari le tot repetă copiilor că trebuie să se ferească de străini. Mai ales când aceștia le oferă acadele. Și asta pentru că, oameni mari fiind, știu bine că intențiile unora și altora nu sunt întotdeauna dintre cele mai nobile. Așa bipezi cum suntem, închipuit superior animalelor ce ne înconjoară, ne transformăm adeseori în vânători nemiloși. Necruțători. Și țintim haotic.

Cu toată prudența cu care mă întovărășesc de când mă știu, mi-am format un obicei pe care mulți l-ar cataloga drept ”nesănătos”. Să zâmbești străinilor ce trec pe lângă tine este clar o sabie cu două tăișuri. Se prea poate să fii luat de nebun, iar omul căruia tu, din mărinimia-ți nemărginită, i-ai oferit unul dintre cele mai bune zâmbete ale tale, să te ocolească făcându-și cruce cu ambele mâini odată. După cum se prea poate să ți se întoarcă gestul precum un bumerang. Și se întâmplă des, căci, mai nou, oamenii adulmecă, dragii de ei, prilejurile care să le descrețească frunțile. Și-atunci, ce să vezi, zâmbetul este răsplătit cu zâmbet.

Dar ce te faci când, în numele artei sau al atât de hulitului marketing al vremurilor pe care le trăim, ți se cere să săruți un om pe care îl vezi pentru prima oară în viața ta? Un străin, carevasăzică. Un străin de care părinții îți spuneau să te ferești și, ca să fie siguri că le vei da ascultare, îți înfigeau ei înșiși acadeaua în ghiozdan, spre a elimina tentația dulce. Ce te faci când, iată, te afli în fața unui om pe lângă care poate ai mai trecut vreodată, întâmplător, și pe care, la fel de întâmplător, l-ai fericit cu cel mai bun zâmbet? Un zâmbet, însă, nu este un sărut. Sărutul e prețios. Prețios și pretențios. Sărutul vine la pachet cu fluturași în stomac, nerăbdare și nesaț. Și se ține minte pentru totdeauna. Pe când zâmbetul e gingaș și volubil. Însuși destinul lui este acela de a fi împărtășit, întru bucuria celor din jur.

Și totuși, buzele se apropie și se ating și în absența fluturașilor. Ca și când.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.