În inima mea sunt inimile lor. În fiecare zi.

Î

În inima mea sunt inimile lor. De acum șase ani, când în mine a crescut, de niciunde, o a doua inimă, ce-a râs cu hohot înăuntrul meu, și-a plâns de parcă ar fi fost sfârșitul lumii, și-a picurat emoții, chinezește, până m-a făcut să dau pe-afară, râzând și plângând și eu, la rândul meu. Și-apoi, acum vreo doi ani și jumătate, cele două inimi s-au împlinit cu o a treia, încăpățânată și pusă pe șotii, dar parcă mai tăcută decât prima. Și iată cum cele două inimi vor rămâne înăuntrul meu până ce a mea nu va mai bate. Ba poate chiar și-atunci, dincolo de viață, ele vor bate ca și când și eu aș mai fi pe pământ.

***

În inima mea sunt inimile lor

Este o bombă cu ceas. O văd. Ochii i s-au împăienjenit deja, iar bărbia îi tremură ușor. Își pleacă privirea spre pământ și țâșnește spre mine. În câteva secunde, de parcă nici n-ar fi fost în altă parte vreodată, se ghemuiește în brațele mele și mă strânge. Mă strânge ca atunci când îi este teamă de zgomotele de dincolo de fereastră. Mă strânge ca atunci când îi ofer, fără să se-aștepte la așa ceva, o înghețată la cornet. Mă strânge ca atunci când îi e dor. Iar acum știu bine că-i e dor. O strâng și eu și îmi doresc s-o-ntorc în viața aceea de dinaintea vieții, în cele nouă luni perfecte în care nimic și nimeni n-ar fi putut-o atinge.

– Ce mă bucur că ești tu mămica mea! Te iubesc!

Și mă strânge și mai și. Iar mie mi se umple privirea de lacrimi, de inima-i neastâmpărată, de drag.

***

Să tot fie vreo treizeci de minute de când îi tot repet că-i ora de culcare. Ba vrea pe picioare, îl pun pe picioare, stă două minute, ba vrea pe ”pină”, fuge-n patru labe de pe picioare și se aruncă furtunos pe perna de lângă mine, ba vrea cu mașinuța roșie, ba cu Mickey, ba mai vrea niște apă, ba se dă jos din pat și se-ndreaptă către ușă, ba vine înapoi și mai cere niște apă, ba iar pe picioare și tot așa. Mi-e drag de el de numa’, dar așa drag mi-ar fi și dacă ar adormi mai repede. Și totuși… Se așază iar pe pernă, lângă mine, îl ține pe Mickey în brațe și râde încetișor.

– Omodoi, mami. Omodoi. Mami pupă Atuică. Atuică nani. Pa, Atuică!

Și mă topesc. Mă topesc cu ghemotocul Atuică în brațe, cu buzele-mi pe creștetul lui și-mi dau seama că și eu, la fel ca milioane de alte mame, sunt cea mai norocoasă mamă de pe pământ.

***

În inima mea sunt inimile lor. Și vor fi și dincolo de viață.

 

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.