Mici victorii de mamă: Zaaambi, Zaaambi dă de pământ cu Iuliananananaaa

M

Gavroche mai râde de noi uneori, atunci când, din ordinul ferm al Amaliotului, Iuliananananaaa răsună în mașină, iar vocile noastre, a mea și a ei, o însoțesc pe domnișoara artistă cu un nemăsurat talent. Râde când nu bodogănește. Căci mai des bodogănește. Ba că asta nu e muzică, ba dimpotrivă, e-o mizerie de nedescris, ba că stric copilul și o adâncesc în ignoranță. În incultură. În păcat. În mizerie, ce mai încolo și încoace?!

Eu îmi susțin cauza și insist că nu-i pot impune copilului ce să asculte. Că puterea exemplului va triumfa, la un moment dat, dar că până atunci va trebui să închidem ochii și să ne astupăm urechile ori de câte ori unul dintre pici va cădea în prăpastia pe fundul căreia se dă o petrecere dubioasă, cu muzică proastă și foarte proastă (după gusturile noastre, desigur) și personaje obscure. Că ”hamurile” la care lucrez zi de zi, câte puțin, îi vor aduce la suprafață când și dacă se vor simți pregătiți. Că până atunci își pot face de cap liniștiți chiar și pe ”E vina mea” sau ”Despacito”. Și că, alături de ei, mă pot dezlănțui și eu, căci, fie vorba între noi, îmi face și bine.

***

Amaliotul: Mami, știi, da? Nu pornim până nu pui Ioeeee. Adică Zaaambi. Și conectat.
Eu: Aoleo, dar cred că am să mă plictisesc de melodia asta în curând la cât am ascultat-o în ultima vreme.
Amaliotul: Cum te-ai plictisit de Iuliananananaaa?
Eu: Cam așa.
Amaliotul: Dar de Freddie te-ai putea plictisi?
Eu: Nu știu. Nu cred. Dar nici de Dolores nu m-aș plictisi.
Amaliotul: Bine, atunci, pune-o!

Și conectez telefonul, desigur. Dau play. Ridic un pic și volumul, că doar ne place tuturor. Sau, mă rog, aproape tuturor, căci Prâslea nu se prea exprimă. Mai și cântăm din când în când. Spre sfârșitul melodiei, iată-mi-l pe Prâslea prinzând viață și intrând în scenă, aproape țipând:

– Mami, mai pune! Mai pune, mami! U-a-eee! Mai pune!

***

 

Astea sunt micile mele victorii. Când Amaliotul, în libertatea-i neprețuită de a asculta ce vrea și când vrea, îmi dă și mie, din când în când, libertatea de a alege ce muzică vreau. Iar când aleg, fac mici obsesii pentru oameni și piese care știu că o vor fascina. Și-ncetul cu încetul, ea singură ajunge să îmi ceară să îi mai pun o dată Zaaambi sau pe domnul Freddie-păcat-că-nu-mai-trăiește. Iar eu, când se așteaptă mai puțin, dansez la fiecare stop, cu degetele în aer, Iuliananananaaa. Pentru că-mi face bine.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.