Călin este aici cu noi. Nu l-am vândut, l-am tuns.

C

– Mami, dar chiar este Călin aici, cu noi, sau l-am vândut și este altcineva? mă întreabă, neschițând nici cel mai mic zâmbet, Amaliotul.

Știe prea bine că-i Prâslea între noi și că nimeni altcineva nu l-ar putea înlocui vreodată, doar că astăzi, în cea de-a treia zi a unui mai ce se anunță încărcat, a avut Marea Schimbare la Față a piticului. O asemenea schimbare că, dintr-un chip împodobit de-un păr bălai, lung până la umeri, n-a mai rămas decât chipul. Sigur, și vreo doi centimetri de păr ce parcă nici bălai nu mai e, lăsându-i trăsăturile de băiețel să își recapete stima de sine după ce, ani de-a rândul, adică aproape trei, i-au fost pe nedrept asemuite cu cele ale unei fetițe. Pe bună dreptate, poate, căci, privindu-l din orice unghi și cu oricâtă îngăduință, Prâslea părea mai degrabă o prințesă decât un prinț. O prințesă cu obraji rotofei și piele albă, dar mai ales cu un zâmbet sidefat și năucitor.

În timp, ne-am obișnuit cu toții cu reacțiile celor din jur, cu apelativul ”fetița” îndreptat cu toată convingerea către Prâslea, cu fâstâceala celor ce, ciulind un pic urechile, înțelegeau că fetița nu-i deloc fetiță, în ciuda figurii delicate, cu încercările de mai apoi de a o drege, de parcă ar fi fost cine știe ce tragedie, și de a ne asigura că toată încurcătura nu-i decât un semn de mare frumusețe. Da, de frumusețe, căci replica imediat următoare era, aproape de fiecare dată, aceea că, ce să vezi, ”e frumos ca o fetiță”. De unde și încurcătura. Hă hă hă! Ce ne-am mai liniștit! Altfel, pe cuvânt că am fi fost foc și pară.

Călin

De-acum, ne așteptăm să nu ne mai oprească lumea pe stradă, să nu se mai minuneze nimeni în urma noastră de frumusețea lui Prâslea, să nu-l mai confunde nimeni cu o preaminunată fetiță, căci Prâslea are, în sfârșit, moacă de ceea ce este. Adică de băiețel. Și, dacă mă întrebați pe mine, dar mai bine, totuși, nu, căci primele-i nouă luni înăuntrul meu le-a petrecut și-atunci e posibil să fiu subiectivă, e frumos nevoie mare. Mă, da’ frumos, dar nu așa, oricum, ci cum numai băieții pot să fie. Într-un fel ce te lovește cu putere, te dărâmă, te reduce la tăcere și-apoi te face să nu te mai poți recompune vreme îndelungată, căci gândul ți-e departe și nu are nici dorința, dar nici putința de-a se mai întoarce.

Azi-noapte, am dormit cu o prințesă și un prinț. Și-am fost cea mai fericită mamă din câte există pe pământ. Amaliotul s-a tot zvârcolit întreaga noapte. Pesemne nu îi este ușor să treacă peste surpriza acestor zile când, iată, din trei fetițe în casă, au mai rămas doar două. Căci Prâslea a trecut, pare-se pentru totdeauna, în echipa adversă.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.