Elicoptere și copii

E

Elicoptere. Numai asta am avut în cap din clipa în care am aflat că la Tuzla se întâmplă o zi a porților deschise cu ocazia Zilei Europene a Elicopterului. Unde? Păi la aeroport, unde-am fost noi și anul trecut, la Aeromania, ca să vedem avioane jucându-se în aer – a fost, de altfel, singura ediție la care am participat dintre toate cele douăsprezece de până acum. Și, sperăm noi, nu ultima, ținând cont de faptul că, după cum au anunțat organizatorii prin primăvară, spectacolul de anul acesta nu va mai avea loc. Din tot felul de motive.

Și-atunci? Atunci, cu mic, cu mare, cu prietenii noștri buni care nu spun nu niciunei provocări, chiar și în formulele acestea greoaie, cu copii nedormiți, pe alocuri și nemâncați, adevărate bombe cu ceas atunci când se întâlnesc unii cu ceilalți și odihniți, și mâncați, darămite ne, am pornit spre Tuzla. În viteză, chiar, deoarece ne-am mobilizat destul de târziu. Am riscat, ce-i drept, aventurându-ne, căci timpul nostru era la limită, iar șansele ca porțile să ni se închidă fix în nas foarte mari. Ca să nu mai vorbim de dezamăgirea picilor, ce ar fi putut fi atât de mare cât să iasă din spațiul cosmic, însă ne-am mișcat cum trebuie și am izbândit.

  • Elicoptere și copii

Nu am găsit elicopterele pe platformă, unde probabil că au stat toată ziua, până la venirea noastră târzie, ci în hangar, dar, chiar și-așa, ne-am bucurat de fiecare în parte. Ba aș îndrăzni să spun că a fost chiar mult mai bine astfel, căci nu a trebuit să mai înfruntăm soarele fierbinte al după-amiezii. Și, în ciuda jumătății de oră până la închidere, când foarte puțini vizitatori și-au mai făcut curaj să-și facă apariția, piloții de elicopter ai Regional Air Services mișunau de colo colo, invitând puștii să urce în elicoptere și făcând lumină în jurul curiozităților lor. Și picii noștri au avut curaj și au cerut să vadă ciudățeniile zburătoare mai de aproape. Nu ne-a trebuit decât un semn ca să ne punem pe combinat, doi câte doi, și să-i pozăm, din toate unghiurile, până la plictiseală.

După cum îmi și imaginam, Prâslea, care iubește orice are motor și zboară, merge sau plutește pe apă, care îi cere neîncetat lui Gavroche să meargă la gară ca să vadă tene mare, adică trenul mare, care nu s-ar sătura în vecii vecilor de mașinuțe, bărci, avioane, a fost cel mai fericit. A fost cel mai fericit să alerge printre elicopterele de căutare și salvare, de transport sau de agrement și să întindă degetul către ele, spunând obsesiv Adionu, mami, adionu! Ecopteu!

Fie și pentru atât, și tot ar fi fost un mare câștig, cu tot cu efortul depus pentru a ajunge la timp. Și tocmai de aceea nu cred să ratăm nicio ocazie care să îi aducă pe pici față în față cu orice ar putea deveni, n-avem de unde ști, pasiunea vieții lor.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.