Roboții cântă. Roboții vorbesc. Roboții dansează. Roboții sunt ca noi.

R

Roboții, nu râde, sunt noi. Sau, în cel mai rău caz, ne vor înlocui cât de curând, când nu vom mai avea loc unii de alții pe pământ și vom distruge și ultima fărâmă de bine, de aer, de apă, de pământ.

Dar roboții, de ceva vreme încoace, vorbesc cu noi, ne răspund la curiozități, cântă, dansează, și nu oricum, ci pe melodii celebre sau chiar în sincron, fac flotări într-o mână, ne provoacă. De multe ori, sunt chiar mai pricepuți la toate astea decât noi, care ne batem cu pumnul în piept că sunt buricul pământului și că nimic nu ne poate întrece.

Așa că, aflând de expoziția dedicată ființelor ăstora fără suflet și fără astfel de închipuiri, Roboshow, am zis că n-ar fi rău să ne convingem că roboții ăștia nu-s de ici, de colo și că-n definitiv nici nu vor să ne ia locul, dar nici nu se dau la o parte din calea noastră. Că-i loc, nu-i așa, sub soare pentru toată lumea.

  • Roboshow

Și iată ce de roboți am întâlnit și am pus la încercare, cu giumbușlucuri și ghicitori care mai de care:

  1. Thespian, unul dintre cei mai umanoizi roboți ai momentului, în stare să interacționeze autonom cu cei din fața lui, dând răspunsuri aproape raționale. Ne-a salutat, ne-a răspuns la întrebări, s-a mișcat în fel și chip, ne-a arătat cum se simte.
  2. Kusaka, un robot pus pe șotii, care-a prins și a mușcat degețelele curioase de Amaliot, insuficient de rapide.
  3. Georgette, o roboțică răutăcioasă, cu glumele la ea.
  4. Love Robot, mai siropos decât eu și Gavroche am putut duce, care nu numai că ne-a pus să ne pupăm, dar ne-a mai emis și-un certificat de căsătorie, ba și niște verighete. Se pare că acest robot este mai eficient decât orice ofițer de stare civilă care, în mod obișnuit, reușește să înregistreze zilnic abia 20 de căsătorii față de cele 200 ale mașinăriei.
  5. Robot Alpha, un dansator cum nu s-a mai văzut.
  6. Promobot, care poartă conversații și salută, ba chiar face fotografii interlocutorilor.
  7. Robot Aibo, un cățel simpatic ce se întinde, își linge corpul, cască, se scarpină, se lasă mângâiat sau latră.
  8. Robot iPal, pe care l-am rugat să pună muzică și să danseze și n-a zis nu.
  9. Dancing Robot, o trupă de roboți dansatori care făceau genuflexiuni în sincron și alte mișcări pe care nici de m-aș strădui nu le-aș duce la bun sfârșit.

După un tur în forță, în care copiii au alergat de la un robot la altul, s-au jucat cu ei și au râs cu poftă, ne-am oprit la atelierul unde și-au putut crea, din cutii ce carton și scotch colorat, capete de roboți. Am lucrat mai mult noi, adică eu și Gavroche, decât picii, dar ne-a făcut bine și unora, și altora, chiar dacă, la final, unii au fost mai obosiți decât ceilalți.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.