A fost o zi grea

A
A fost o zi grea. Fir-ar să fie, foarte grea. Cu tantrumuri apăsătoare, ce-au trecut, fără discriminare, pe la fiecare dintre noi. Cu rigurozitate, aș zice. De parcă nimeni n-ar fi trebuit ratat.
 
Stăm acasă, desigur; suntem conștienți și ascultători, desigur, nu ne-am permite altfel; ne iubim, desigur, până la cer și înapoi, de vreo câteva ori cel puțin, căci dacă noi nu ne-am iubi, cine să ne iubească, dar avem nevoie de aer. De spațiu. De timp pentru fiecare în parte în afara celorlalți trei. De liniște. De regăsire. De aer. De spațiu…
 
Prea e înăuntru. Prea e înghesuială. Uneori. Și totuși, chiar și înăuntru, chiar în înghesuială, e multă iubire. Și e și bucurie. Și speranță. Și dor. Și mâncărimi în tălpi, ale naibii tălpi ce tot visează să fie plimbate, de parcă drumul nesfârșit ce-ncepe din dormitor și se sfârșește-n sufragerie nu le este de-ajuns. De parcă kilometrii nu se adună oricum, zilnic, alergând ca niște titirezi dintr-o parte în alta, înainte și-napoi, la stânga și la dreapta.
 
A fost o zi grea, aproape imposibil de dus. Dar și zilele grele sunt tot ale noastre și, pentru că ne aparțin pe deplin, nu le ascundem sub preș, nu le mototolim și le-aruncăm în vreun colț, nu le arătăm cu degetul, așteptând ca vreo instanță supremă să le mătrășească pe vecie – nici nu-i vreo afacere, căci ele se sting oricum, din proprie inițiativă. Dimpotrivă, le așezăm la cald și la bine, alături de toți ai lor, și le lăsăm să își aleagă singure destinul. Cele mai multe, indubitabil, vor vrea să devină lecții de viață și amintiri dulci-amărui ale unor obstacole pe care noi, gazdele amabile și îngăduitoare, le-am depășit cumva.
 
A fost o zi grea…

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.