Când o joi oarecare nu e o joi oarecare

C

Așa o vară ca cea prin care trecem acum nu ne-a fost dat nicicând să trăim. Așa o vară în care să ne fie teamă și de propria umbră. Așa o vară în care să ne prefacem că nu tânjim după nimic și că totul e în regulă, în care stăm mai degrabă pe lângă casă, cuminți și responsabili, și nu ne aventurăm.

Dar iată că, totuși, ne-am primit aripile înapoi. Nu pe de-a-ntregul, ci câte una de fiecare, cât să ni se facă dor de zbor, să fâlfâim din aripa primită, să ne ridicăm ușor în aer, să ne depărtăm un pic, un pic de tot, cât să simțim că am fost cei mai curajoși din lume, dar cât să nu ni se zbată musca pe căciulă.

Iar cea mai mare bucurie a zilelor ăstora de vară ne-a devenit mersul la plajă. Am devenit atât de îndrăzneți, încât ne înarmăm cu lopățele, greble și găletușe, cu colaci, saltele și aripioare, cu tot ce ne pică-n mână, și ne pică, nu glumă, și urmăm drumul, mereu același drum, spre plajă, mereu aceeași plajă.

Și-s zile de joi care ne-așteaptă c-un surâs în colțul gurii, mustăcind și frecându-și a nerăbdare mâinile, în timp ce noi le-ntoarcem spatele și alergăm spre zorii dimineților de vineri, clocotind a libertate.

Sunt zile de joi când ochii ni se deschid mai mari și mai pătrunzători ca niciodată, iar inima ne bate de parcă n-ar mai suporta atâta bucurie.

  • Zile de joi

Sunt zile de joi când din valurile unei mări pe care o știu aproape din născare, pentru prima oară în cei treizeci și cinci de ani ai mei, mi se arată delfini. Și-apoi, ca să mă facă să pricep că minunile mari se transformă uneori în minuni și mai mari, se apropie deloc timizi de țărm și sar cu bucurie deasupra apei, într-o curbură perfectă, și se aruncă înapoi în apă cu plescăit puternic. Spre nemărginita uimire a picilor ce nu i-au văzut până acum decât pe Ni Ni și Chen Chen, doi delfini ce își plimbă splendoarea într-un bazin al delfinariului din oraș.

Și pentru că nu a fost de-ajuns, s-au arătat pe cer, întru chiotele lui Prâslea, avioane de luptă ce alcătuiau pe albastrul nesfârșit un romb perfect și un sincron așijderea. Nu am aflat nici până azi ce-or fi căutând deasupra plajei, într-un spectacol neașteptat, dar nici că ne mai pasă.

Ca să ne fie joia perfectă, triunghiul magic s-a închis cu un crab ce le-a ieșit în cale picilor, uimiți peste măsură că într-o singură zi li se pot întâmpla atâtea minuni.

Pentru că da, sunt zile de joi care nu știu să fie zile oarecare. Iar în acele zile de joi, avem parte de delfini, avioane de luptă și crabi și ne bucurăm de fiecare-n parte și ne simțim cei mai norocoși de pe fața pământului.

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.