O poveste cu povești de groază, cu urși plimbându-se prin sat și cu o Zână Măseluță binevoitoare. Cam așa a fost pe scurt prima noastră vacanță în patru de după instalarea, confortabilă de altfel, a celebrei și nesuferitei pandemii.
Nu am planificat nimic din timp, așa cum obișnuim ori de câte ori ne luăm tălpășița către o nouă aventură, dar am nimerit, cam ca de fiecare dată, în Rai. Nici nu mai știu în câte raiuri am tot ajuns de-a lungul timpului, dar sigur la Izvorul Mureșului, loc ales întâmplător, ba chiar din disperare, se află o bucățică din el. Și zic întâmplător pentru că, inițial, gândurile noastre s-au îndreptat către alte tărâmuri la care visăm de mult, precum Alba și Hunedoara. Dar tărâmurile astea două și-au ferecat porțile în fața noastră și ne-au îndemnat ca, data viitoare, să ne gudurăm prin fața lor, cu dorințele noastre cu tot, ceva mai din timp. Căci pare-se că o cazare de pe o zi pe alta e greu de găsit în zonă, mai ales într-o ultimă săptămână de vară. Și încă ce vară!
Reconfigurare traseu: Voșlobeni, via Nehoiu.
Apucaserăm să le promitem picilor o vacanță. Cât de scurtă, dar vacanță. Așa că, după o zi obositoare de căutări furibunde, am reușit să găsim o cabană la munte. Nu chiar unde voiam noi, dar nici unde nu am fi vrut – pe Valea Prahovei sau în satele de pe lângă Bran. Am găsit, așadar, o cabană și, mai presus de orice, la munte. Undeva în comuna Voșlobeni, într-un sat care-l trimite-n lume pe Mureș și al cărui nume ne-a cam dat de furcă atunci când l-am căutat pe hartă căutând ”Izvorul” în loc de ”Izvoru”.
Nu am pornit cu așteptări prea mari la drum, căci ele ne fuseseră oricum dărâmate de o mulțime de refuzuri pe parcursul zilei de căutări, dar gândul că, după jumătate de an, ne vom pune din nou în mișcare și vom părăsi județul, a început să ne stârnească mâncărimile din tălpi.
Într-atât încât, ca să prelungim un pic călătoria, am plecat de acasă cu o zi mai devreme și am făcut un popas, preț de o seară, la jumătatea drumului, la Nehoiu. Și asta pentru că, speram eu, cu sufletul secat după atâta vreme de stat locului, vom reuși să vizităm un alt obiectiv la care am tot visat cu ochii deschiși de nici nu mai știu cât timp: Vulcanii Noroioși.
N-a fost să fie, din lipsă de timp, dar ăsta-i un motiv numa’ bun să ne întoarcem pe-aici cât de curând. Cu atât mai mult cu cât Prâslea și Amaliot ar fi fericiți de-a dreptul să revadă apartamentul care i-a făcut să țopăie la propriu și să se minuneze, de parcă nu mai văzuseră niciodată așa ceva. La drept vorbind, ne-am minunat și noi, adulții din poveste, căci rar se întâmplă să găsești o cazare ca scoasă din cutie, care să arate chiar mai bine în realitate decât în fotografii. Pentru curioși, apartamentul poate fi găsit aici. Cu o notă complet justificată, pe care o vom întări cât de curând printr-o recenzie.
Am o cabană mică, așa și-așa…
Nu avem noi o cabană a noastră și numai a noastră, dar iată că, pentru trei zile, am fost stăpânii absoluți ai uneia. Ai unui chalet, ca să fim cinstiți – așa cum am văzut că-i mai la modă să i te adresezi unei cabane, de niște ani încoace. Oricum i-am zice, Adrienne își merită și numele, și toate stelele din lume, și gândurile bune ale tuturor celor ce i-au călcat pragul vreodată, iar pe-ale noastre și mai și, căci ne-a făcut cele trei zile un adevărat rai.
Și nu exagerăm cu nimic când spunem că șederea noastră aici a fost perfectă. De la localizarea ferită de zgomotul șoselei principale, intens circulate, la curtea generoasă, care adăpostește două cabane, ambele din lemn, foarte cochete, una dintre ele fiind cea mică, în care am stat noi, la brazii nesfârșiți, înțepând cerul cu vârfurile lor, la leagăne, la foișor, la trambulina pentru copii. Dar ce ne-a plăcut mai mult și mai mult a fost interiorul, despre care nu am putea găsi cuvintele potrivite care să-i facă cinste așa cum ar merita. Pe cuvânt, însă, ne-a cam lăsat cu gura căscată și ne va ține mintea ocupată o bună vreme de acum încolo. Ca să nu mai zicem că, de departe, cabana asta se așază frumușel în topul unora dintre cele mai frumoase cazări ale noastre de până acum.
O recomandăm cu dragă inimă și nu putem decât să sperăm că, atunci când ne vom hotărî să revenim, vom fi la fel de norocoși să o găsim așteptându-ne. Și, ca să nu mai lungim vorba, Adrienne, cu toate minunățiile ei, dinăuntru și din împrejurimi, se află aici. Atâta doar, se prea poate ca adresa disponibilă pe Booking să vă cam dea de furcă, așa cum ne-a dat și nouă, dar fiți siguri că proprietarul vă va scoate rapid din încurcătură, așa cum ne-a scos și pe noi. În rest, numai de bine. De foarte bine. De zece cu felicitări.
