Poveste cu o mamă, doi copii și o pensetă

P

De la distanță, par trei copii. Doi copii mai mici și unul ceva mai mare. Pe măsură ce mă apropii, îi recunosc. Sunt, într-adevăr, trei copii, doar că cei doi mai mici sunt ai copilului ceva mai mare. De cele mai multe ori, mișună în jurul unei ghene, în căutare de mărunțișuri de care alții s-au descotorosit prea devreme sau fără rost și pe care le promovează cu de la sine putere, dar pe bună dreptate, la statutul de minuni. Așa și-acum. Lângă o ghenă. Doar că acum se odihnesc pe niște trepte. Cei doi copii mai mici stau liniștiți în brațele mamei lor. Fiecare pe câte un picior, se joacă. Separat, dar se joacă. Nu știu ce anume este în imaginația lor, dar acel ceva se naște fix sub ochii lor și-ai mei, li se așază în palme și îi ține anesteziați. Cu privirile pierdute în gol, spre vârfurile degetelor ce dau să atingă cerul. În gol, și nu prea, căci par să urmărească o arătare ce se foiește de la unul la celălalt.

Între ei, mama pare să plângă. Cu mâinile acoperindu-și fața, ignorând complet ce se petrece de-a dreapta și de-a stânga ei. Deja mă văd oprind mașina la marginea drumului și repezindu-mă la ea, ca să salvez ce s-o mai putea salva din această mamă suferindă.

Mă apropii, cu intenția clară de a opri, și văd. Văd limpede cum mama, draga de ea, este mai departe de suferință și de lacrimi decât mi-aș fi putut închipui. Mama, draga de ea, trăiește o minune. Mama, draga de ea, ține în mâna stângă o oglindă, iar în dreapta o pensetă.

Mă bucur și mă întristez deopotrivă. Prefer, desigur, scenariul în care undeva, într-un colț de lume, într-un decor deloc idilic, o mamă își ține puii în brațe, făcându-le lor o bucurie, dar în același timp găsește resurse pentru a-și face și sieși una. Povestea are un final fericit, iar asta este tot ce contează. Dar cu nevoia aceea, a multora dintre noi, de a salva cățelul vecinului, mămica de lângă ghenă, prietenul vărului unui cumătru, balenele cu cioc, întreaga planetă, dacă s-o putea, cum rămâne? Că doar e infinit mai important și mai ușor să eliberezi pe orice altcineva decât pe tine însuți.   

Despre autor

Maria

Într-o zi, sub tălpi are să-mi alerge nisipul...
într-o zi, sub tălpi are să-mi zboare marea...
într-o zi, voi fi lebăda neagră dintr-un balet pentru şchiopi
şi clapă de pian ce nu ştie cânta decât atins cu privirea...
într-o zi, n-am să mai fiu,
dar va rămâne în urmă-mi
un trup sub ale cărui tălpi
va alerga nisipul...

Hai să vorbim!

De Maria

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.