Îl întreb dacă mă iubește. Asta după ce i-am mai pus niște întrebări. Unele dintre ele, stupide. Sau, mă rog, formulate stupid. Îmi zice că da. Mă bucur. În felul meu chițăit de a mă bucura. Și insist. Îl întreb dacă este fericit. Zice că da. Dacă se simte iubit. Confirmă și asta. Îl întreb cum de simte. Nu pricepe. Îl întreb unde simte. Stă, mă privește fix, apoi se ridică cu mișcări atât de...
Aștept. Mă grăbesc, dar aștept. N-am de ales. Coada nu este chiar atât de mare, dar cred că este zi de pensie, așa că înaintez greu. Ori de câte ori mai aud câte un ticăit, semn că a fost apăsată încă o tastă, mă simt ceva mai aproape de bancomat. Deși rămân pe loc. Nu mă mișc de aici, orice-ar fi. Trebuie să ajung musai azi la medicul de familie, căci de nu, iar are să mă mustre Amaliotul că nu...
Am spus de nenumărate ori până acum că, dacă ar fi să îmi fac vreodată curaj să trăiesc într-o altă țară, Grecia ar fi locul acela. Acolo m-aș retrage. Și dacă până nu demult îmi imaginam că aș alege o insulă, după vacanța în Zakynthos știu sigur că Ano Pedina ar fi o variantă de luat în calcul. Aș zice, dacă n-aș fi romantico-siropoasă, că este orășelul visurilor mele. Dar sunt, așa că nu doar...
Vacanțele cu copii sunt pentru copii. Fără discuție. Dacă tot ne înhămăm la o asemenea aventură și îi mai și supunem la un efort considerabil pentru vârsta lor – drumurile sunt obositoare și pentru adulți, darămite pentru cei mici, schimbarea mediului este și ea dătătoare de emoții și stări contradictorii, nemaivorbind de cea a rutinei zilnice, de care ținem și nu ținem cont atunci când...