AutorMaria

La etajul patru stătea cândva o mamă…

L

Mă ustură ochii și parcă simt un soi de amețeală dacă nu țin privirea într-un punct fix. N-am mai privit lumina zilei, ca acum, de o săptămână întreagă și parcă mi-e deja străină. Am zărit-o dincolo de fereastră, e drept, în tot acest răstimp, însă n-a fost de-ajuns. Zăpada îmi scârțâie sub greutatea corpului – corp deloc greoi, cum mi-aș fi închipuit, ci mai degrabă disperat să se...

Vacanță cu bunici, schi și vărsat de vânt

V

Cincisprezece ani. Ori poate șaisprezece. Atât trebuie să fi avut când am fost ultima oară într-o vacanță cu ai mei. Habar n-am nici când exact s-a întâmplat, nici unde-am fost. Și totuși, Sinaia, Tușnad sau Voineasa. Una din trei, căci trei destinații am bifat cu ei de când mă știu, și toate cam în aceeași perioadă. A trecut mult timp de-atunci și tot atât de multe promisiuni cum că, gata, anul...

Cu Gavroche la Paris. Doi copii mai târziu. (II)

C

Noroc că nu ținem morțiș să vizităm muzee. Nu că le-am detesta, căci nu-i nici pe departe adevărat, dar și-au făcut mai greu loc în programul nostru în cam orice călătorie de până acum. Artă consumăm doar moderat, nefiind cunoscători dintre cei ce ar rămâne împietriți în fața unui tablou sau a vreunei sculpturi. Bunăoară, am ratat, de pildă, muzeul Luvru cu bună știință încă de prima dată. Nu l...

Cu dor de pici pe Valea Dorului

C

Un an, cinci luni și 2 zile. Atât mi-a luat să mă desprind. Nu de tot, căci asta nu se va întâmpla niciodată, dar cât să-mi dea senzația aceea dătătoare de bucurie și de bine că exist, că nu sunt doar mamă, că pot fi la fel de bine soție, prietenă, camarad de drumeție, că pot nu numai să ajut prințese oarecare să iasă din labirint și să ajungă la castel, ori să colorez la nesfârșit animale, forme...

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.