CategorieÎn doi, câteodată

Când calci pe un cub roz, îți iei catrafusele și pleci pentru patru zile la Timișoara

C

Acasă e acolo unde calci pe un cub roz, îl arunci cu năduf cât colo, scrâșnești din dinți și-apoi zâmbești. Așa-i, cum să nu? Până calci pe al o sutălea cub roz, că nu-ți mai vine să zâmbești, ci, dimpotrivă, mototolești câteva haine într-un rucsac, urci în primul tren și pornești teleleu prin lume. Sau, na, dacă nu ești chiar atât de spontan – fie, nu-ți permiți să fii, că tu sigur ești, fix ca...

Cu dor de pici pe Valea Dorului

C

Un an, cinci luni și 2 zile. Atât mi-a luat să mă desprind. Nu de tot, căci asta nu se va întâmpla niciodată, dar cât să-mi dea senzația aceea dătătoare de bucurie și de bine că exist, că nu sunt doar mamă, că pot fi la fel de bine soție, prietenă, camarad de drumeție, că pot nu numai să ajut prințese oarecare să iasă din labirint și să ajungă la castel, ori să colorez la nesfârșit animale, forme...

Despre dorul de căpiţa ce s-a lăsat aşteptată aproape 30 de ani

D

Un bloc cu trei scări, patruzeci şi cinci de apartamente şi vreo sută şi ceva de copii. Cam tot atâtea voci despovărate de lucrările de control nesfârşite şi de temele lungi precum zilele de post negru ale bunicilor cu năframe pe cap. Dincolo de ferestre, părinţii răsuflă uşuraţi. Anul şcolar s-a încheiat, slavă Cerului şi tuturor sfinţilor cărora le-au adresat, mai în glumă, mai în serios...

La Cascada Bigăr, înainte!

L

La cât de populat este universul virtual, a discerne între ce este real și ce nu devine o misiune foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Asta dacă nu este, înainte de toate, o corvoadă ce taie aripile dintru început, nemailăsând loc unor dileme, inutile, la urma urmei, să macine, să tot macine, de parcă de ele ar depinde mersul lumii. Se întâmplă deseori să mă pierd în articole de pe site...

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.