CategorieÎn doi, câteodată

Amsterdam – sau cum au ajuns părinții plecați cu sorcova la răscruce de ape și vânturi

A

Amsterdam? Da, sigur, cândva. Poate după ce bifez tot ce am pe listă pentru anii imediat următori. După Istanbul, care-i la o aruncătură de băț și ale cărui moschei îmi apar în vise de parcă le-aș fi văzut de nu știu câte ori până acum. După Alberobello, căruia am de gând să-i fotografiez fiecare trullo și care-mi va deschide apetitul pentru Matera sau Polignano a Mare. După Cappadocia, cu...

Pizza și spaghete, pe pârtie și-n farfurie (II)

P

Italia, până nu demult, mi-a fost interzisă. Gavroche nu s-a dat niciodată în vânt după ea, deși pizza și pastele îi plac peste măsură. Ca atare, numai întâmplarea a făcut ca, acum vreo trei ani, să ajungem la Milano. Și nu ca să vizităm domul și să mâncăm înghețată dimineața, la prânz și seara, ci în drum spre Ischgl, cât am preluat mașina închiriată în prealabil, iar apoi, la întoarcere, spre...

Pizza și spaghete, pe pârtie și-n farfurie (I)

P

Îngraș porcul în Ajun. În loc să-mi îngrămădesc bagajul în rucsac (fie, îngrămădit e doar un fel de a spune, căci niște pitici ce-mi locuiesc de mult pe creier încep să facă precum toți dracii când văd lucruri aruncate aiurea sau împinse cu genunchiul ca să-ncapă într-un geamantan oricum prea mare și cute pe care nu-i chip să le înlături altfel decât cu fierul de călcat), scot niște fotografii la...

Când calci pe un cub roz, îți iei catrafusele și pleci pentru patru zile la Timișoara

C

Acasă e acolo unde calci pe un cub roz, îl arunci cu năduf cât colo, scrâșnești din dinți și-apoi zâmbești. Așa-i, cum să nu? Până calci pe al o sutălea cub roz, că nu-ți mai vine să zâmbești, ci, dimpotrivă, mototolești câteva haine într-un rucsac, urci în primul tren și pornești teleleu prin lume. Sau, na, dacă nu ești chiar atât de spontan – fie, nu-ți permiți să fii, că tu sigur ești, fix ca...

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.