CategoryM-aș tot duce

Pași de vals și lecții de engleză

P

Mi-e foarte dor de anii studenției. Nu din pricina dezmățului la care eram subtil îndemnată de toți cei care, așa cum am făcut-o și eu, au dat cândva provincia pe mirajul capitalei, și pe care, o recunosc abia acum, nu l-am văzut nici măcar de la mare… depărtare. Mi-e dor pentru că mi-am luat lumea-n cap, visând, și mi-am permis să o port așa, oriunde și oricum am fost în stare să mă aventurez...

Cinci paragrafe despre Cinci

C
Ceainăria Cinci

Îmi place să descopăr lucruri noi și să le dau mai departe. Nu neapărat să le inventez, căci ar fi o treabă istovitoare, dar să descopăr ceea ce, măcar în anturajul imediat, nu a fost încă descoperit. Nu că aș avea veleități de deschizător de drumuri, dar mi s-a întâmplat de suficient de multe ori încât să mă umflu în pene și să-mi placă. Asta în ciuda deciziei extrem de dificile pe care o...

Esențe tari în sticluțe Fragonard – Grasse

E
Esente tari in sticlute Fragonard - Grasse

”Vine valul, îmi ia calul”, zice cântecul, doar că de cele mai multe ori valul nu ne ia decât mințile, deși pe el, sărmanul, altceva îl interesează, și nu se întâmplă decât pentru o clipă, cât să spunem un ”da” răspicat, din străfundul sufletului, celui ce stă în fața noastră cu o cutiuță magică ce abia mai târziu (și doar în unele cazuri, evident) își va da arama pe față, dezvăluindu-și...

Constanța de 10

C

Exagerez. Constanța nu este de 10. Se prea poate să fi fost, în vremuri de mult apuse, când se fălea sub un cu totul alt nume, dar astăzi este parcă un pic prea exhibiționistă și voluntar ușuratică, urmând orbește un trend național. Citeam de curând într-o carte că ”dacă vrei să cunoști cu adevărat un om, trebuie să divorțezi de el”, idee pe care autoarea cărții o combătea vehement, raportând-o...

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.