Îl întreb dacă mă iubește. Asta după ce i-am mai pus niște întrebări. Unele dintre ele, stupide. Sau, mă rog, formulate stupid. Îmi zice că da. Mă bucur. În felul meu chițăit de a mă bucura. Și insist. Îl întreb dacă este fericit. Zice că da. Dacă se simte iubit. Confirmă și asta. Îl întreb cum de simte. Nu pricepe. Îl întreb unde simte. Stă, mă privește fix, apoi se ridică cu mișcări atât de...
Aștept. Mă grăbesc, dar aștept. N-am de ales. Coada nu este chiar atât de mare, dar cred că este zi de pensie, așa că înaintez greu. Ori de câte ori mai aud câte un ticăit, semn că a fost apăsată încă o tastă, mă simt ceva mai aproape de bancomat. Deși rămân pe loc. Nu mă mișc de aici, orice-ar fi. Trebuie să ajung musai azi la medicul de familie, căci de nu, iar are să mă mustre Amaliotul că nu...
Gavroche e omul cu distracția în casă. Are mereu glumele la el, ba, mai mult decât atât, îndrăznesc să zic că are și un soi de inspirație când vine vorba de umor. Potrivește vorbele într-un fel de-ți stă mintea-n loc, nu alta. Mi s-a întâmplat de multe ori să-l invidiez pentru câte o idee creață, într-atât încât să-mi doresc să fi gândit eu prima năzbâtia respectivă. Iar asta, zic eu, este o...
– Mamiiiiiii! Mi-a plăcut mult, mami! Mi-a plăcut foarte mult! Și vreau să merg și mâine. Și știi ceva? Eu credeam că o să fie greu, dar este ușor și mă descurc. Îmi place! Cu vorbele astea a ieșit Prâslea luni de la școală. Sigur, a fost doar prima zi de școală pentru el din multele ce vor urma, cu siguranță mult mai solicitante, dar m-a fascinat bucuria lui. Cu atât mai mult cu cât, la...