CategorieUna pe zi

Povestea lui Prâslea ce adoarme băiat mare și se trezește bebeluș

P

A devenit un obicei ca, ori de câte ori Gavroche dispare din oraș, fie pentru treburi de serviciu, fie pentru câteva zile de libertate pe pârtie, sus pe snowboard, căci s-a mai întâmplat și-așa, eu să-mi iau bagajul la subțioară și copiii de câte-o aripă și să mă mut la mama. Cine nu are ajutoare de felul acesta – sau de orice alt fel – prin preajmă, mă înjură frumos în gând sau...

Povestea celor mai fericite patru buci din lume

P

Agaaaaar! Agaaaaar! Într-o fandare nereușită, ne țintește pe fiecare în parte, râzând și încruntându-se deopotrivă, de parcă ar urma un atac năprasnic. Cel de pe urmă atac. Invariabil, în mâna dreaptă, strânsă cu puterea a cinci degete pufoase, ca niște cârnăciori de bere, stă o jucărie. Sau ceva. Când o șurubelniță de lemn, când o perie roz, dintr-un plastic îndoielnic, ”împrumutată” de la soră...

Nopțile mele albe miros mai nou a pâine caldă

N

La ora asta, oamenii dorm duși, de ore bune. Îmbrățișați ori spate-n spate, sforăind asurzitor sau poate expirând insesizabil, din străfunduri, cântece de leagăn. E unul dintre ceasurile acelea de n-am habar de-s noaptea târziu sau dimineața devreme, dar nici că-mi pasă. Picii au cedat și este liniște. E liniște, iar eu m-am luat la trântă cu un aluat pe care am să-l frământ, cu toate cele...

La etajul patru stătea cândva o mamă…

L

Mă ustură ochii și parcă simt un soi de amețeală dacă nu țin privirea într-un punct fix. N-am mai privit lumina zilei, ca acum, de o săptămână întreagă și parcă mi-e deja străină. Am zărit-o dincolo de fereastră, e drept, în tot acest răstimp, însă n-a fost de-ajuns. Zăpada îmi scârțâie sub greutatea corpului – corp deloc greoi, cum mi-aș fi închipuit, ci mai degrabă disperat să se...

Your sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.