Aștept. Mă grăbesc, dar aștept. N-am de ales. Coada nu este chiar atât de mare, dar cred că este zi de pensie, așa că înaintez greu. Ori de câte ori mai aud câte un ticăit, semn că a fost apăsată încă o tastă, mă simt ceva mai aproape de bancomat. Deși rămân pe loc. Nu mă mișc de aici, orice-ar fi. Trebuie să ajung musai azi la medicul de familie, căci de nu, iar are să mă mustre Amaliotul că nu...
Nu lăsa pe mâine ce poți îmbrățișa azi
N