Amsterdam, după cum spuneam și în articolul în care-am povestit pe larg cum au petrecut părinții plecați cu sorcova de Prâslea și Amaliot, nu a fost niciodată în visurile mele. Ba dimpotrivă. Dar este acum și va fi pentru totdeauna. Poate și pentru că, aproape surprinzător pentru mine și Gavroche, a fost și singura vacanță fără peripeții de până acum – sau, na, printre puținele, deși, dacă aș face un efort ca să-mi amintesc încă una în care să nu se fi întâmplat nimic major, nimic care să fie demn de o poveste de spus, cu sufletul la gură, celor de-acasă, ar fi cam degeaba.
Păi și-atunci cum de le-a mers ca pe roate părinților plecați cu sorcova?
Pe de-o parte, exceptând itinerarul, pe care l-am încropit odată ajunși la fața locului, a fost totul organizat din timp – cum, de altfel, se întâmplă de fiecare dată, deci nu e chiar criteriul care să fi făcut diferența. Dar, pe de altă parte, nici hazardul n-a fost nesuferit cu noi. Ba chiar ne-a privit cu mare îngăduință, iar lucrurile s-au așezat, fără să ne străduim prea mult, așa cum și-ar dori oricine.
Mărturisesc că, în ciuda entuziasmului ce apare de niciunde ori de câte ori în planurile mele de viitor apare câte-o călătorie, de data asta nu a fost suficient de mare cât să îmi bat prea mult capul cu ce ne aștepta orașul și ce-am fi putut vizita. Știam sigur că vreau la Giethoorn, că fotografiile de pe internet și-au făcut treaba și m-au convins că trebuie să ajung acolo, știam de faimosul semn I Amsterdam și de Cartierul Roșu, dar și că e orașul morilor de vânt și al canalelor, dar cam atât. Nicio listă, nicio dorință înflăcărată în plus.
Noroc că, punând piciorul pe pământ olandez, așa mi-au fost furate mințile că, încă din mașină, în drum spre Amsterdam, am pus pe hârtie obiective cât pentru vreo două săptămâni, nu patru zile. Așa că le-am supus dezbaterii, le-am analizat, le-am întors pe toate părțile, pentru ca, ajunși la destinație, să avem o imagine destul de limpede a ceea ce avea să urmeze.
Cele mai frumoase cazări din lume
De cazări și închirierea mașinii s-au ocupat prietenii noștri, ținând cont de faptul că noi am fost cei ce-au intrat cu bocancii în vacanța lor, și nu invers. Am mers pe mâna lor, deși ne-am consultat în toate etapele rezervărilor, și a ieșit cum nu se putea mai bine.
Când am început să căutăm un loc unde să stăm în Amsterdam nu știam exact la ce să ne așteptăm. Un lucru, însă, a fost cât se poate de clar: prețurile nu erau chiar dintre cele mai avantajoase, mai ales că nici nu eram dispuși să punem la bătaie un buget prea mare. Ca atare, ne-am reorientat, iar varianta câștigătoare a fost Laren, un orășel care se află la mai puțin de jumătate de oră de mers cu mașina de Amsterdam, iar aici, am ales-o pe Ariane, o olandeză mișto, cum ar fi frumos să fie toate femeile din generația mamelor noastre: veselă, senină, cu o viață liniștită care nu-i întunecă privirea sau sufletul. Nu am văzut-o decât în seara sosirii noastre, când ne-a prezentat, pe repede-înainte, proprietatea și când ne-a povestit un pic despre loc.
Drumul din imediata vecinătate a orășelului, șerpuind printr-o pădure de-un verde amețitor, prevestea, desigur, o minunăție, dar asta nu a micșorat câtuși de puțin uimirea noastră în fața fiecărui gard viu, a fiecărui copac, a fiecărei căsuțe, a fiecărui petic de pământ, a fiecărui metru de pistă pentru biciclete. Și-atunci nu mică ne-a fost mirarea când, ajunși în Laren, ni s-a părut că, de fapt, am poposit în Rai. Sigur, o avea de-a face și ce aveam să aflăm imediat, de la gazda noastră, că orășelul este astăzi refugiul multor celebrități din Amsterdam, deci al unor oameni extrem de bogați, și că-i un fel de Beverly Hills olandez.
Una peste alta, casa însăși a fost un obiectiv pe care ne bucurăm că l-am vizitat, cu ferestrele largi, lăsând lumina să pătrundă în toate ungherele, cu un prim etaj spațios, unde se aflau bucătăria, o toaletă, camera de zi, iar în prelungirea acesteia din urmă, nedespărțită în vreun fel, o zonă de luat masa. Ca-n filme, nu alta. La mansardă, cele două dormitoare, mici, dar cochete, cu geamuri ce dădeau spre înaltul cerului, o toaletă și o baie. Cum spuneam, o bucurie.
Nu ne puteam închipui că poate exista ceva în lumea asta care să egaleze, darămite să depășească acest colț de lume. Și, totuși, iată-ne ajunși, la întoarcere, la Rhisnes, un orășel aflat la vreo oră de Bruxelles și aproximativ 20 de minute de aeroportul din Charleroi, de unde urma ca a doua zi, de dimineață, să pornim spre casă. Și de unde, fie vorba între noi, mai că nu ne-am mai fi întors vreodată, de n-ar fi fost picii care să ne-aștepte cu sufletul la gură. L’Instant Kado se cheamă locul și-i încă o minunăție cu care ne-am gâdilat sufletul și simțurile în această nașteptată vacanță. Pe lângă interiorul amenajat cu bun gust, ce ne-a fermecat pe noi a fost curtea din spate, exterioară, cu o piscină micuță și o priveliște încântătoare. Fix ce ne trebuia după o vacanță pe cinste și înainte de un zbor pentru care cel puțin unii dintre noi trebuia să ne adunăm toate forțele.
Cum ne-am descurcat cu transportul
Cazându-ne la distanță considerabilă de Amsterdam – 30 de minute de mers cu mașina pe autostradă – și fiind oricum nevoiți să parcurgem drumul din Charleroi, unde am aterizat, până la destinație, drum de vreo trei ore, am avut nevoie de mașină. Am închiriat un Fiat 500, nici prea mare, nici prea mic, dar urâțel foc, după părerea fetelor, și am avut astfel libertatea de a ne plimba cât și pe unde am vrut. Și totul pentru aproximativ 150 de euro pentru toate cele patru zile.
Închiriind, însă, o mașină, am fost nevoiți să găsim o soluție pentru acele situații când, plecând din Laren spre Amsterdam, trebuia să lăsăm mașina pe undeva. Zis și făcut. Gavroche s-a pus pe treabă și ne-a fericit cu cea mai bună soluție din câte există, o parcare de tipul Park and Ride, unde poți lăsa mașina în timpul săptămânii pentru 8 euro pe zi, dacă intri în parcare înainte de ora 10, respectiv 1 euro pe zi, dacă intri după ora 10, pentru ca în weekend să fie 1 euro indiferent de oră. Totuși, pentru a beneficia de aceste tarife, trebuie ca, de aici, din aceste parcări, să pornești spre centrul orașului în cel mult o oră de când ai lăsat mașina, folosind unul dintre mijloacele de transport indicate. La destinație, biletul trebuie validat, pentru a putea fi verificat. La întoarcere, se aplică aceeași poveste: biletul se validează și la intrarea în mijlocul de transport, și la ieșire, având timp tot o oră pentru a plăti din clipa în care ai validat la ieșire.
Pentru noi a fost mană cerească pentru că de fiecare dată parcarea ne-a costat 1 euro, în timp ce biletele pentru mijloacele de transport au mai fost încă 7,5 euro pentru patru persoane. Un chilipir, ce să mai, unde mai pui că am avut și libertate maximă. Și-am mai avut-o și pe urâtă, de care am și prins drag până la urmă, căci ne-a suportat în tăcere și nici nu ne-a pricinuit vreun necaz.
Am priceput repede cum de orașul pare aerisit, iar traficul nu este deloc greoi. Mașinile stau frumos în parcările care împânzesc orașul, în timp ce localnicii și turiștii își văd de drum și de viață prin tramvaie, metrou, bărci sau biciclete. La acestea din urmă, mare grijă! Sunt atât de multe, peste tot, încât ai șanse mari să te ciocnești de cel puțin una, mai ales că bicicliștii par să trăiască într-un soi de lume paralelă în care cei ce merg pe jos sunt cantitate neglijabilă și nu merită niciun pic de atenție. Ca să nu mai amintim și faptul că, circulând atât de mult pe două roți, merg cu viteză, chiar și în locuri unde-n mod normal n-ai face-o, îți taie calea, fie că ești pieton, șofer de mașină, vatman sau biciclist, fac slalomuri ciudate și tot așa. Ochii-n patru, carevasăzică!
Ce-ți recomandă părinții plecați cu sorcova
Ca să pun, în sfârșit, punct acestei călătorii, pe care o tot prelungesc scriind despre ea și care, tocmai de aceea, îmi stârnește deja niște nostalgii pe care nu le-am prea trăit până acum, te încurajez să pui pe hârtie:
- O plimbare cu barca pe canale – nu numai pentru că e cea mai la îndemână cale prin care să faci un tur al orașului (fie vorba între noi, nu mă prea dau în vânt după astfel de tururi, dar acesta are farmecul lui), dar poveștile pe care le asculți în timpul plimbării sunt savuroase
- Un pic de adrenalină în leagănul aflat la peste 100 de metri înălțime – pentru mine, mamă deloc curajoasă în ultimii ani, după ce au apărut copiii în viața mea, acesta a fost punctul central al vacanței
- De când au apărut copiii, suntem vânători de muzee de știință, așa că nu poate lipsi din lista asta NEMO Science Museum
- Fie că ești curios, fie că ai vreun interes concret, fie că vrei, pur și simplu, s-o faci și pe-asta, nici nu contează motivul, până la urmă, dar dă o șansă Cartierului Roșu – și pe zi, dar mai ales după lăsarea serii
- Nu-e eu vreo gurmandă, dar cartofii prăjiți vânduți la toate colțurile nu trebuie ratați, după cum, din ce mi s-a spus, nici sandvișurile cu hering nu-s de lepădat
- O plimbare până la Giethoorn, iar aici, musai, ia orășelul la pas, dar și pe apă
- Nu se poate să ajungi aici și să nu vezi măcar o moară de vânt – dacă nu una din Zaanse Schans, măcar una dintre cele câteva din oraș
- Dă o fugă până în Laren, dacă nu cumva îți face cu ochiul și pentru cazare. Iar dacă îți face, ține minte apartamentul lui Ariane
Una peste alta, pe lângă cele patru zile pe care mi le-a acaparat într-un mod atât de frumos, Amsterdam mi-a dat și o lecție binevenită, aceea de a mă descotorosi de prejudecăți și de a mă lăsa mai des purtată de val.
