Nouă cărți în trei luni. Trei cărți pe lună. Nu-i mult, s-ar fi putut mai bine, mult mai bine, dar, după seceta celor câteva luni în care mai degrabă am citit etichete, instrucțiuni de folosire, gânduri ale unora și altora împărtășite pe rețele de socializare, și din când în când povești pentru copii, e o revenire bună. Spectaculoasă, chiar.
Nouă cărți în trei luni. Trei luni de când, ca mamă de Prâslea și Amaliot ce-am fost 24/7, uitând să mai fiu și altceva, orice altceva, mi-am luat zborul de-acasă. Trei luni de când, după mult prea mulți ani, aproape șapte, am ales să lucrez într-un birou, și nu de acasă, așa cum am tot făcut-o și mi se părea mie cea mai tare chestie de pe pământ. Cumva, a fost. Căci am putut să fiu, oricând a fost nevoie, oricând am simțit, oricând mi s-a cerut, mamă.
Ce nu știam este că, și în timpul celor opt ore de muncă de la birou, de unde e ceva mai dificil să te rupi pentru o mașinuță lipsă, pentru un desen care nu iese, pentru o durere de burtică ce ar putea să treacă repede, cel mai repede, cu o îmbrățișare, poți fi la fel de mamă ca în timpul celor opt ore plus de muncă de acasă. Ba chiar o mamă și mai bună, dacă așa ceva e cu putință. După o pauză zilnică în care poți fi tot ceea ce vrei tu să fii, o colegă de nădejde, o bună profesionistă sau, pur și simplu, tu însăți și-atât, nici nu mai e nevoie să îți mai pui pelerina de supereroină ca să devii una. Te transformi într-o clipită. O vei face cu zâmbetul pe buze și îți va plăcea. Le va plăcea și picilor, căci mama lor, nu se știe cum, este mai zâmbitoare ca niciodată. Ei nu știu să descoasă, să întrebe cum și de ce, ei doar simt. Simt și se bucură. Ce nu știu ei este că dincolo de zâmbet e întoarcerea mamei lor în lumea de dinainte, care, în chip miraculos, se împletește cu cea de acum, în loc să se năruiască, și că, tot ca o minune, mama lor a citit nouă cărți în trei luni. Trei cărți pe lună. Ceea ce, visează ea, cât de curând, va fi puțin…
