– Mami, dar ce s-a auzit așa?
– Nu am fost eu atentă și am lovit din greșeală peretele cu fierul de călcat.
– Păi să știi că și eu am făcut o greșeală mare. Am trântit fierul de călcat. A căzut pe jos.
Și zâmbește. Iar greșeala recunoscută, zice o vorbă, este pe jumătate iertată. Cea care, însă, în plus, este și zâmbită, nici nu mai există.
Mai târziu, la distanță de câteva minute:
– Așa că îți pun muzica asta. Este muzică de iubire.
Nici nu mă topesc bine, că peste un alt minut:
– Este dragostea de iubire. Asta este. Te iubesc, mami.
(Prâslea, 22 august 2021)
