Sunt deja vreo două zile de când ne-am întors din Zakynthos, după o vacanță-maraton în care am făcut cam tot ce se putea face: ne-am plimbat, ne-am bălăcit, ne-am călcat pe bătături, căci altfel nu se poate, ne-am și împăcat de fiecare dată și ne-am pregătit intens, unii mai mult decât alții, pentru un eveniment neașteptat: schimbarea la față a lui Prâslea. Mai în glumă, mai în serios, la finalul celor zece zile, Prâslea n-a mai fost Prâslea, ci s-a transformat, dintr-un pici de grădiniță, într-un băiețel de mers la școală. Pe nume Spiderman.
Carevasăzică, ne-am întors și mă încearcă, așa cum se întâmplă de fiecare dată, un mare regret, căci iubesc Grecia și o parte din mine ar locui acolo și-un an, și doi, poate și mai mulți, dar, spre marea mea mirare, o la fel de mare bucurie, căci a fremătat orașul ăsta al nostru de evenimente unul și unul în ultimele două luni, iar în zilele cât am lipsit parcă au fost mai multe ca oricând. Noroc că doar vara se sfârșește, nu și vremea bună, iar teatrul, concertele, spectacolele de dans ne vor ține ocupați încă niște săptămâni.
A fost o vacanță pe cinste, deși a fost și grea, pentru că, ce să vezi, cam așa sunt toate vacanțele noastre. Chiar și atunci când numărul adulților depășește numărul copiilor, cum a fost și acum. A fost o vacanță pe cinste nu doar pentru că a fost neașteptată – nici eu, nici Gavroche nu am avut niciun gând legat de Grecia pentru vara asta, dar a avut Amaliotul unul, l-a împărtășit destul de vehement și ne-a convins. Nici pentru că adultul cu numărul trei a fost fratele meu și cel mai unchi dintre toți unchii pentru Prâslea și Amaliot, deși mărturisesc că pentru mine ăsta chiar a fost un mare plus. Nici pentru că acest unchi, ditamai bărbatul de 35 de ani, se transformă în preajma picilor mei în cel mai neastâmpărat pici el însuși și că, în trei, fac cele mai mari trăznăi care ar putea traversa orice minte – și, culmea, de obicei, o traversează întâi fix pe-a lui, iar el, ca un pici veritabil, le dă întotdeauna mai departe. De altfel, cam așa a și devenit, nu știu cum, nu știu nici când, antrenorul personal al lui Prâslea, pe care l-a pregătit cu simț de răspundere pentru a deveni… Spiderman. Habar nu am ce anume îl recomandă pentru o asemenea poziție, nici de unde a învățat el ce să-i învețe pe alții, dar ce știu sigur este că programul pe care l-a impus, deși draconic, a fost respectat de micul supererou cu toată încrâncenarea din lume – lucru care, pe alocuri, ne-a adus tuturor liniște. Iar asta pentru că, ascultându-l fără să crâcnească, Prâslea și-a învins frici, altfel de neînvins, și a îndeplinit toate sarcinile: s-a spălat pe dinți fără public, s-a echipat în timp record dimineața, a mâncat binișor, a țipat mai puțin decât de obicei și a mai făcut și mișcare, de la flotări la genuflexiuni sau executat trasee dubioase.
A fost o vacanță pe cinste pentru că, înainte de orice altceva, mi-am potolit dorul de Grecia. Dor care mă răscolește mereu
. Și vara, când cerul își revarsă albastrul senin către noi și lasă soarele să strălucească, iar mintea fuge teleleu către un alt albastru, către o altă mare. Și iarna, când alunec pe schiuri în Dolomiți, iar obrajii îmi ard a frig și ninsoare. Și primăvara, când mă trezesc din lentoarea de peste iarnă, și toamna, când pregătesc copiii de școală. A fost o vacanță pe cinste pentru că, în definitiv, Grecia este întotdeauna o idee bună. Perfectă, chiar. Mai ales atunci când pornești la drum cu Prâslea și te întorci acasă cu Spiderman.
