Vacanță în Zakynthos – sau cum ne-am dat peste cap ca să-i fericim pe copii

Vacanțele cu copii sunt pentru copii. Fără discuție. Dacă tot ne înhămăm la o asemenea aventură și îi mai și supunem la un efort considerabil pentru vârsta lor – drumurile sunt obositoare și pentru adulți, darămite pentru cei mici, schimbarea mediului este și ea dătătoare de emoții și stări contradictorii, nemaivorbind de cea a rutinei zilnice, de care ținem și nu ținem cont atunci când suntem departe de casă, dar și programul mult mai încărcat, cu deplasări de colo colo -, măcar să fie mulțumiți. Pentru că atunci când copiii sunt mulțumiți, sunt liniștiți. Iar când sunt liniștiți, părinții mai că fac tumbe de fericire. Și-atunci, serios, nu merită oare să ne dăm peste cap ca să-i fericim pe copii?

Noi suntem convinși că da, motiv pentru care chiar ne-am dat peste cap și, zicem noi, chiar i-am făcut pe Prâslea și Amaliot să simtă că au avut parte de o vacanță pe cinste. Asta nu înseamnă că, printre picături, nu am strecurat și mici bucurii pentru oameni mari, pentru că ar fi fost păcat ca aceștia să nu se fi simțit și ei răsfățați. Și-am să povestesc mai jos ce și cum am făcut:

Seară de minigolf pentru copii mici și copii mari

Ca să fim cinstiți, treaba cu minigolful nu a fost în plan. Adică nu a fost în planul acestei vacanțe, dar este, de când l-am cunoscut eu pe Gavroche, în planul acestei vieți. Dacă eu aveam impresia că el a jucat cândva, în viața lui de dinainte de noi, și că i-a plăcut atât de mult încât își dorea să mai joace încă o dată cel puțin, am aflat că, de fapt, el nu a mai jucat niciodată, dar că are un fix. Inexplicabil. Și-am încercat în toți anii ăștia să facem cumva, dar nu s-a întâmplat niciodată. Pentru că probabil trebuia să se întâmple în Zakynthos, în formula aceasta de cinci. Și a fost perfect așa.

De altfel, nici nu știam că vom avea parte de surpriza vieții lui Gavroche fix în Tsilivi, dar am aflat-o din prima dimineață, când ne-a răzbit foamea și am făcut o plimbare prin sat până la primul Spar. Așa am făcut și alte descoperiri de care am profitat mai apoi.

Așadar:

• Se numește Fantasy Minigolf și poate fi găsit pe strada principală din stațiune, așa că ar fi foarte dificil de ratat.
• Zic pe site-ul lor că ar fi deschis de dimineață la zece până târziu în noapte, dar când am trecut pe timp de zi pe-acolo, nu am văzut să fie foarte animat. Oricum ar fi, recomandarea noastră ar fi o vizită la ceas de seară.
• Sunt disponibile patru trasee, cu grade de dificultate diferite: albastru, roșu și verde, toate cu 18 găuri, de-a lungul cărora se regăsesc peșteri, cascade, dinozauri sau chiar o corabie a piraților, și galben, un traseu mai scurt, cu numai 9 găuri, având ca tematică Vestul Sălbatic. Noi l-am ales pe cel albastru, cel mai ușor dintre toate, având în vedere că niciunul dintre noi nu jucase anterior. Și nu numai că nu știam să jucăm, dar nici de reguli nu aveam habar. Cu o căutare pe Google, am aflat că nici nu era cine știe ce filosofie: practic, fiecare jucător trebuie să introducă bila în fiecare dintre cele 18 găuri ale traseului din cât mai puține lovituri. Atât pot să zic: s-a lăsat cu o răfuială ca la carte și cu emoții foarte mari până la finalul partidei.
• În ce privește prețurile, oricare din traseele de 18 găuri costă 7 euro de persoană, indiferent de gradul de dificultate, în timp ce cel galben, de 9 găuri, este 5 euro de persoană. La ce competiție s-a stârnit între noi și la cât de mult am râs, au fost printre cel mai bine cheltuiți bani din vacanța asta.
• Încă un detaliu care ni s-a părut minunat și care i-a dat pe spate pe copii a fost acesta: dintr-o aplicație, am putut să comandăm de la bar băuturi care, mai apoi, ne-au fost aduse în locul menționat de noi – adică la gaura la care ne aflam la momentul respectiv. Amaliotului i s-a părut cea mai tare chestie cu putință.

Nicio vacanță la mare fără sat de vacanță

Sigur, unde se poate. Iar în Tsilivi s-a putut. Spre bucuria picilor. Iarăși, a fost o întâmplare – deși nu tocmai întâmplare trebuie să fie faptul că toate aceste minuni se află pe o aceeași stradă, musai principală, la vederea turistului cu copii, dar nu numai.

Așadar:

• Se cheamă Luna Fun Park și-i la niște sute de metri de minigolf, adică la cinci minute de mers pe jos.
• E mai mic decât satul de vacanță pe care îl știu Prâslea și Amaliot, cel din Constanța, și cu ceva mai puține atracții, dar ce au văzut și au făcut acolo a compensat perfect.
• Dintre atracțiile care să le facă cu ochiul copiilor: jocuri video, mese de air hockey, o corabie a piraților, trambuline, teren de fotbal, castele gonflabile, bărcuțe și… air bungee (pentru care habar nu am care ar fi traducerea, ca să fiu mai explicită). Amaliotul, curajoasă din fire, a ales toate cireșele de pe tort: 1) o mașinărie/robot/nici nu mai știu în care urci, ești asigurat cu niște centuri, ți se pun niște ochelari prin care vezi un filmuleț la alegere, iar pe parcursul celor trei minute cât ține filmulețul, ești învârtit pe toate părțile. Până la final. Sau până nu mai poți. A costat 5 euro și s-ar mai fi dat de câteva ori, dacă nu ar fi avut o anume sumă de cheltuit. 2) air bungee, unde a avut parte de o companie selectă: Prâslea, dar și mama de Amaliot și Prâslea, ceea ce a fost o premieră intergalactică și 3) castelele gonflabile.
• Prețurile pe care mi le amintesc acum, pe repede-înainte: 5 euro mașinăria cu realitate virtuală, 6 euro intrarea la castelele gonflabile (de copil), 5 euro de copil air bungee, șapte de adult, 1 euro jocul de air hockey, 1 euro jocul de baschet. O nimica toată, dacă auzi sumele, dar nu și dacă începi să aduni.

Parc acvatic. A spus cineva parc acvatic?

Sigur că a spus. Și nu doar că a spus, dar a și executat. Nu se putea altfel, având în vedere că ambii copii din dotare sunt mari iubitori de apă – în limitele fiecăruia dintre ei, dar la fel de pătimași amândoi. În plus, pentru că am descoperit acest parc cu niște săptămâni înainte de plecare, a fost și cea mai așteptată atracție, așa că am numărat la nesfârșit zilele care ar fi trebuit să se mai scurgă și nopțile pe care le aveam de dormit.

Povestea noastră despre ziua pe care am petrecut-o în parcul acvatic din Tsilivi s-ar putea rezuma astfel: ”Într-o zi de vară de la sfârșitul lui august, Prâslea și Amaliot, însoțiți de cei trei adulți cu care au fost în vacanță, au ajuns la parcul acvatic. Era ora zece și jumătate. S-au dezbrăcat în mai puțin de un minut, s-au pus pe explorat și bălăcit și au mai ieșit din apă, cu greu, la cinci și jumătate după-amiaza. Fix la închidere.” Practic, timp de șapte ore, cei doi copii s-au bălăcit continuu și nu au ieșit decât pentru situații de urgență (a se înțelege aici nevoi fiziologice), respectiv prânz (care a avut loc fără voia lor). Dar asta spune tot, până la urmă, despre cât de mult le-a plăcut.

Așadar:

• Se numește Tsilivi Water Park și este ușor accesibil, chiar și pe jos, fiind la o distanță de cel mult zece minute-un sfert de oră de centrul stațiunii. A nu se confunda cu Zante Water Village, din Sarakinado, mai în interiorul insulei, dar a se ține cont și de această variantă, pentru cei ce aleg alte stațiuni pentru cazare.
• Nu au rămas atracții netestate în afara celor pentru care Amaliotul nu are încă înălțimea necesară, ba chiar multe dintre ele au fost probate de mai multe ori: tobogane de toate felurile, râul leneș, o imensitate numită Turbolance, care te lansează într-un colac, de o persoană sau două, pe un tobogan și te urcă pe o pantă mai înaltă decât toboganul, ca mai apoi să cobori panta și să aterizezi într-o piscină, o piscină (nu aceeași) cu jacuzzi, dar și zone pentru copii mai mici, cu tot felul de tobogane și stropitori, precum Corabia Piraților, Caracatița, Elefantul sau Delfinii, pe care Prâslea a ajuns să le știe pe de rost.
• Intrarea este 18 euro pentru adulți și 10 euro pentru copii, o gustare fiind inclusă în preț – de ales între un hamburger, o felie de pizza, cartofi prăjiți, chipsuri și încă ceva ce nu-mi mai amintesc acum.

În același clasament, ar intra și plimbarea cu vaporașul până la Navagio, dacă m-ar întreba cineva pe mine. Cum însă nu mă întreabă nimeni și-n plus știu și ce i-a încântat cel mai mult pe copii, am să mă opresc aici. Fără a uita să mărturisesc că au rămas și pofte neîmplinite – Amaliotul, de pildă, și-ar fi dorit mult și o plimbare cu trăsura. Ba chiar foarte mult, având în vedere că, la fiecare 20 de metri, cum mai vedea una, cum saluta căluțul cu o voce de-ți rupea inima, nu alta. Dar la fel mi se rupea și mie văzând sărmanul animal cărând după el și trăsură, și vizitiu, și turiști, adică niște sute de kilograme, așa că a meritat să-mi dau silința să conving Amaliotul să renunțe la idee. Ceea ce s-a și întâmplat.

Una peste alta, da, ne-am dat peste cap să-i fericim pe copii. Și, cu mâna pe inimă, nici nu ne pare rău că am făcut-o. Mai ales că în fiecare dintre alegerile noastre, am reușit și noi, oamenii mari, să găsim câte o bucurie. Sau mai multe. După posibilități.