A ocu joacă, mami! A mol, nu a cafuu! Te iubesc copiii, Ană dragă! Te iubesc de cum te văd, te cocoloșesc de parc-ar vrea să te seducă pe vecie, te urmează deși numai le-ai zâmbit, nimic mai mult, și te-ocrotesc ca și când asta le e menirea, și-acum, cunoscându-te, au aflat-o în sfârșit! Uci, Ana mamei, ți-a mângâiat obrazul, tandru, cum poate i l-a mângâiat și lui Tudor, vărul lui de nici măcar...
Aş lua primul zbor spre Australia chiar acum. Mi-aş ostoi, ce-i drept, şi sufletul, şi tălpile, şi visele nocturne, mai dese şi mai geografico-tendenţioase ca niciodată, dar miza ar fi cu totul alta. M-aş repezi să-l îmbrăţişez cu foc de Alfie şi, de mi-ar permite şi nu m-ar privi strâmb, i-aş strânge mâinile într-ale mele şi i le-aş privi, spre a mi le întipări adânc în minte, dar mai cu seamă i...
„aici scrie Eftenie. poveşti despre oraş” Aşa ne întâmpină fotograful Vlad Eftenie pe blog-ul său. Avertizându-ne că-i invadăm spaţiul virtual unde se joacă aşa cum îi şade bine artistului: cu imagini şi cuvinte. Şi o face cu decenţa omului care îşi cunoaşte bine bucăţica pe care cineva de sus, de mai jos sau de oriunde i-a ursit-o la începutul zilelor. Nu vom face nici analize pe...
Pe masa din sufragerie sălășluiește de câteva săptămâni haosul primordial. Ai zice că cei doi copii ce colorează de zor se pregătesc de cel mai mare examen al vieții lor, adunându-și toate forțele pentru a duce la bun sfârșit o lucrare de dimensiuni colosale al cărei termen se apropie cu pași repezi. Și n-ar fi o presupunere foarte departe de adevăr dacă nu ne-am afla în mijlocul verii, sub un...