O poveste despre cum două mere curățate și tăiate în bucățele țin copilăria picilor pe loc. Sau îi fac îndepărtarea mai ușoară. – Mami, îmi faci măr, te rog? Asta este întrebarea Amaliotului din aproape fiecare seară. De fapt, nu știu de ce am zis ”aproape”, când rar se întâmplă să nu ceară. A rămas un obicei din vremuri pe care abia mi le mai amintesc, când era foarte mică și poftea la un...
Iubirea se și spune, dar mai ales se simte. La inimă.
Îl întreb dacă mă iubește. Asta după ce i-am mai pus niște întrebări. Unele dintre ele, stupide. Sau, mă rog, formulate stupid. Îmi zice că da. Mă bucur. În felul meu chițăit de a mă bucura. Și insist. Îl întreb dacă este fericit. Zice că da. Dacă se simte iubit. Confirmă și asta. Îl întreb cum de simte. Nu pricepe. Îl întreb unde simte. Stă, mă privește fix, apoi se ridică cu mișcări atât de...
Nu lăsa pe mâine ce poți îmbrățișa azi
Aștept. Mă grăbesc, dar aștept. N-am de ales. Coada nu este chiar atât de mare, dar cred că este zi de pensie, așa că înaintez greu. Ori de câte ori mai aud câte un ticăit, semn că a fost apăsată încă o tastă, mă simt ceva mai aproape de bancomat. Deși rămân pe loc. Nu mă mișc de aici, orice-ar fi. Trebuie să ajung musai azi la medicul de familie, căci de nu, iar are să mă mustre Amaliotul că nu...
Cum ar fi fost dacă bunicul meu mi-ar fi cunoscut copiii?
Gavroche e omul cu distracția în casă. Are mereu glumele la el, ba, mai mult decât atât, îndrăznesc să zic că are și un soi de inspirație când vine vorba de umor. Potrivește vorbele într-un fel de-ți stă mintea-n loc, nu alta. Mi s-a întâmplat de multe ori să-l invidiez pentru câte o idee creață, într-atât încât să-mi doresc să fi gândit eu prima năzbâtia respectivă. Iar asta, zic eu, este o...