S-a întors pișcotul mare acasă și simt că sunt în sfârșit întreagă. Simt că m-am recompus ca după o luptă aprigă, dintre cele pe care ți-e dat să le duci doar de câteva ori în viața de după pici – când îi aduci pe lume, când iau prima căzătură fix sub ochii tăi, când trăiesc prima dezamăgire, când le dai drumul în viață, pentru totdeauna, și-ți promiți solemn că-i vei lăsa să zboare, deși...
– Mami, dar chiar este Călin aici, cu noi, sau l-am vândut și este altcineva? mă întreabă, neschițând nici cel mai mic zâmbet, Amaliotul. Știe prea bine că-i Prâslea între noi și că nimeni altcineva nu l-ar putea înlocui vreodată, doar că astăzi, în cea de-a treia zi a unui mai ce se anunță încărcat, a avut Marea Schimbare la Față a piticului. O asemenea schimbare că, dintr-un chip...
– Uite-l, mami, cât e de frumos! Și-a desfăcut penele pentru noi, că l-am rugat noi, nu? – Nu știu dacă chiar pentru noi, dar sigur au contat și rugămințile noastre. – Păi dacă nu pentru noi, de ce se înfoaie păunii? Grozav, nu alta! Acum, vrei, nu vrei, dă-i înainte cu lecția de biologie! Nu de alta, dar invențiile nu-și au sensul, mai ales că nici nu prea țin de obicei...
În inima mea sunt inimile lor. De acum șase ani, când în mine a crescut, de niciunde, o a doua inimă, ce-a râs cu hohot înăuntrul meu, și-a plâns de parcă ar fi fost sfârșitul lumii, și-a picurat emoții, chinezește, până m-a făcut să dau pe-afară, râzând și plângând și eu, la rândul meu. Și-apoi, acum vreo doi ani și jumătate, cele două inimi s-au împlinit cu o a treia, încăpățânată și pusă pe...