Sunt șase luni deja. S-au împlinit chiar ieri. Nu știu când au trecut, când le-am trăit, când m-au trăit, dar știu că, parcă, s-au scurs altfel decât cele de dinaintea lor. Pe alocuri, mai încetișor, mai cu tihnă în ele, mai cu bucurie. Din când în când, și cu furii mari și mici, cu vârtejuri, mult mai rare, ce-i drept, cu întrebări nerăspunse. Dar pe de-a-ntregul cu mai mult rost. Cu timp pentru...
– Mami, dar ce s-a auzit așa? – Nu am fost eu atentă și am lovit din greșeală peretele cu fierul de călcat. – Păi să știi că și eu am făcut o greșeală mare. Am trântit fierul de călcat. A căzut pe jos. Și zâmbește. Iar greșeala recunoscută, zice o vorbă, este pe jumătate iertată. Cea care, însă, în plus, este și zâmbită, nici nu mai există. Mai târziu, la distanță de câteva...
O poveste cu povești de groază, cu urși plimbându-se prin sat și cu o Zână Măseluță binevoitoare. Cam așa a fost pe scurt prima noastră vacanță în patru de după instalarea, confortabilă de altfel, a celebrei și nesuferitei pandemii. Nu am planificat nimic din timp, așa cum obișnuim ori de câte ori ne luăm tălpășița către o nouă aventură, dar am nimerit, cam ca de fiecare dată, în Rai. Nici nu mai...
Strângem jucării. Sortăm. Unele, fără niciun viitor, ajung la gunoi. Altele, noi sau foarte puțin folosite, vor căuta niște copii. Copii care nu au jucării. Au intrat amândoi într-o stare euforică, în care aruncă mult și se mai și îndeamnă unul pe altul. Amaliotul, de colo: – Mami, știi cum putem să strângem bani ca să ajutăm copiii care nu au jucării? Putem să facem o firmă. – Ce...